Gigi Becali a luat o decizie importantă în privința lui Tavi Popescu. Doar el va executa loviturile libere ale FCSB-ului, rol care îi revenea până acum lui Darius Olaru.
Anunțul vine după ce mijlocașul a reușit să intre din nou în grațiile patronului, datorită golurilor în poarta Gloriei Buzău, chiar în precedenta etapă de campionat. Echipa sa a obținut astfel o victorie importantă, scor 3-2.
Încântat de modul în care Tavi Popescu alege să execute fazele fixe, Gigi Becali i-a transmis un mesaj ferm: să-și asume de fiecare dată această responsabilitate.
„Asta e bucuria mea. Şi-a revenit şi George (n.r. Tavi Popescu). El era în creştere, a făcut operaţia aia, e posibil să devină mai bun decât era înainte. Plusul la el este că ia mingea, să dea lovituri.
El bate cel mai bine loviturile libere acum. Coman bătea, dar bătea plasat şi o bătea portarul. Numai el va bate de acum înainte loviturile libere.
El dă tare, nu neapărat plasat, aşa cum dădea Coman, plasat, să o ia portarul pe piept. A început să aibă încrederea. Dacă ar fi mai bun decât înainte, vă daţi seama ce va fi?”, a declarat finanțatorul formației din Berceni pentru fanatik.ro.
Imediat după meciul cu Gloria Buzău, Tavi Popescu a fost chestionat cu privire la criticile primite din partea lui Gigi Becali pentru că și-a vopsit părul blond. Replica nu a întârziat să apară.
„Pur și simplu am vrut să fac o schimbare. Nu cred că dacă mi-am făcut părul așa nu mai știu să joc fotbal. Nu mă deranjează cu nimic discuțiile, nu le bag în seamă. Ce , dacă m-am făcut alb în cap nu mai știu să dau o pasă?
Mă bucur foarte mult că am reușit să marchez și că mi-am ajutat echipa. Am marcat un gol frumos. Nu am mai marcat de mult și trebuia să vină golul până la urmă.
Eu am trecut printr-o perioadă foarte grea cu accidentarea. Nici acum nu sunt 100%, joc câte o repriză, dar asta este. M-am simțit foarte bine, am bătut bine la antrenamente și l-am rugat pe Șut să bat eu.
Mă simt bine, am nevoie să mi se ofere încredere și o să răsplătesc pe teren. Am început mai greu, noi mereu începem mai greu pentru că avem și Europa, dar o să ne revenim”, a spus decarul FCSB-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER